Conferința AMLR 2022 și Top Diagnostics – PARTENERIAT pentru știință

Știri Evenimente Comunicate de presă

Top Diagnostics a participat în perioada 25-27 mai 2022 la Conferința Națională a Asociației de Medicină de Laborator din România, cu participare internațională. Evenimentul s-a desfășurat anul acesta în format hibrid, la Hotel Kronwell, Brașov.

Peste 350 de specialiști ce activează în domeniul medicinei de laborator au participat on-site la primul eveniment post-pandemie, iar Top Diagnostics, în calitate de partener, s-a bucurat să-i întâmpine la standul său din cadrul conferinței.

În cele 3 zile ale evenimentului au fost susținute peste 85 de prezentări din domeniul hematologiei, hemostazei, oncologiei, geneticii, imunologiei, microbiologiei și virusologiei, biochimiei, biologiei moleculare și a controlului de calitate. Rezultatele laboratorului clinic  contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor și protocoalelor clinice, iar progresele în domeniile medicinei de laborator au impact în conduita clinică.

În plus, evenimentul a fost creditat cu 18 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România, respectiv 28 puncte EMC de către OBBCSSR.

Despre Top Diagnostics

De peste 20 de ani, Top Diagnostics aduce tehnologie medicală de vârf pentru laboratoarele clinice din România. De-a lungul acestor ani a devenit o structură cu un nucleu solid, dinamică, concentrată pe inovație și excelență în diagnosticul de laborator. Mai important, a reușit să construiască și să dezvolte o comunitate de profesioniști, atât în interiorul companiei, cât și în exterior, care pun în centrul preocupărilor de zi cu zi grija pentru pacient.

Top Diagnostics reprezintă în România unele dintre cele mai prestigioase companii globale din domeniul diagnosticului in vitro: Sysmex Corporation Japonia, Diagnostica Stago Franța, Sarstedt Germania, Bruker/ Hain Lifescience Germania, Randox Biosciences Marea Britanie, Response Biomedical Canada, ArcDia Finlanda, Abbott RDx International Irlanda.